Gresso Radical Black – un nou smartphone pentru generat… invidie

de: Alexandru Puiu
16 05. 2014

Deşi astfel de creaţii nu sar în ochi prin specificaţii, Gresso Radical Black este un telefon care va reuşi cu siguranţă să întoarcă privirile trecătorilor.

Telefoanele de lux se dezvoltă şi evoluează într-o lume complet diferită faţă de cea dominată de cel mai nou iPhone sau Galaxy S. Acestea sunt realizate din materiale premium şi vin cu o construcţie de invidiat, dar rareori integrează cele mai noi procesoare sau rulează cele mai recente versiuni de software. Exact principiile enunţate mai sus sunt valabile în cazul noului smartphone, cu un design radical de simplu, intitulat Black. În imaginea de mai sus, este una dintre cele trei versiuni în care este disponibil noul telefon creat de .

Radical Black R1 costă 2500 de dolari şi va avea butoanele din titan. La 3000 de dolari, veţi putea alege fie un Radical Black R2 cu butoane din titan negru şi o inserţie din aur galben cu sigla Gresso, fie un Radical Black R3 cu butoane din titan negru şi o inserţie din aur alb cu sigla Gresso. Fiecare dintre cele trei modele va fi creat într-o serie limitată de 100 de bucăţi, motiv pentru care, dacă vă tentează, ar fi bine să vă grăbiţi să faceţi achiziţia de pe site-ul producătorului.

Cu toate diferenţele de design, interiorul pentru fiecare versiune de Gresso Radical Black este identic. Panoul folosit are o diagonală de 4,5 inci şi o rezoluţie qHD de 960 x 540 pixeli. Procesorul va fi un quad core tactat la 1,2 GHz, în timp ce memoria internă se va rezuma la un neobişnuit 36GB. Se pare că nu va avea o cameră frontală pentru selfie-uri, în schimb va integra o cameră principală de 8 megapixeli. Sistemul de operare preinstalat va fi Android 4.1.2 Jelly Bean.

Ca de fiecare dată, configuraţia hardware în cazul acestui gadget nu este ,,de competiţie”, designul, în schimb, mi se pare spectaculos prin simplitate.